Cum s-a făcut, nu-i bine să cunoaștem.
Știu doar că-n spații și în vis
noi ne-ntâlnim mereu aceiași,
mereu sub pomul interzis.
Non cómpre coñecer como foi feito.
Só sei que en soños e en todo sitio
nós encontrámonos sempre os mesmos,
Sempre baixo a árbore prohibida.
(de: Lucian Blaga – Întâlniri / Encontros)
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piară dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşă,
noi şi – pământul.
Louco,
como ardentes chamas estendo os meus brazos,
para derreter a neve dos teus ombros espidos,
e para sorber, famento, para consumirche
a forza, o sangue, o orgullo, a primavera, todo.
Na alba, cando o día incendie a noite,
E as cinsas da noite desaparezan
levadas polo vento do oeste,
no amencer quería que tamén fósemos
cinsa,
nós – e a terra.
(de: Lucian Blaga – Noi și pământul / Nós e a terra)
Pe-un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Aşa: când sunt cu tine
mă simt nespus de-aproape
de cer.
Aşa de-aproape,
de-mi pare că de ţi-aş striga
în zare – numele –
i-aş auzi ecoul
răsfrânt de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.
No cume.
No alto. Só ti e eu.
Así: ao estar contigo
síntome infinitamente preto
do ceo.
Tan preto,
que coido que se chamase
para o lonxe – o teu nome –
volvería a min o eco
reflectido pola bóveda celeste.
Só ti e eu.
No alto.
(Lucian Blaga – Sus / No alto)
augasdemarzo 